bolero pentru degetica senpolia

Bolero pentru Degetica

bolero pentru DegeticaVarsta: 9-12 luni.
Materiale necesare:
– 100 g fir de culoare alba Baby Wool de la Schachenmayr nr. 00002;
– 1 nasture de culoarea perlei cu diametrul de 1 cm;
– Andrele nr. 2.5;
– Croseta nr.2.5.

Densitatea firului: 28 ochiuri x 36 randuri = 10×10 cm;

Marginuta zimtata: Se incheie 1 ochi, *ochiul rezultat se ridica pe andreaua stanga si se tricoteaza 1 ochi din el, se ridica 1 ochi pe andreaua stanga, se tricoteaza 1 ochi din noul ochi, se repeta pana cand pe andrea avem 4 ochiuri suplimentare, 4 ochiuri impreuna fata*, se repeta *-*.
Lant cu ochiuri deschise: Cu fir de culoare contrastanta se croseteaza un lant cu numarul necesar de ochiuri+ 1 ochi pentru ridicare. Se taie ata si se fixeaza ultimul ochi cu un bold, astfel incat la sfarsitul lucrarii lantul crosetat sa poata fi destramat cu usurinta si sa obtinem ochiuri deschise. Cu firul de baza se vor tricota cate 1 ochi din fiecare ochi lant, incepand cu al 2-lea ochi lant.

Spate: Se croseteaza un lant cu ochiuri deschise format din 76 ochiuri . Se ridica pe andrea 75 ochiuri de pe partea dos a lantului si se tricoteaza 1 rand dos (partea dos), dupa care se continua cu punct jerseu.
Dupa 4 cm, pentru rascroiala manecilor, se incheie din ambele parti 4 ochiuri dupa care in fiecare al 2-lea rand 4 x1 ochi = 59 ochiuri.
Dupa 16 cm de la primul rand, se incheie din ambele parti 6 ochiuri, dupa care in fiecare al 2-lea rand 2 x 5 ochiuri. Cele 27 ochiuri ramase pentru rascroiala gatului se trec pe o andrea ajutatoare.
Lungimea detaliului este de 17 cm.

Partea stanga fata: Se croseteaza un lant cu ochiuri deschise format din 34 ochiuri. Se ridica pe andrea 19 ochiuri de pe partea dos a lantului si se tricoteaza 1 rand dos (partea dos), dupa care se continua cu punct jerseu.
Pentru rotunjire, se vor ridica pe andrea 6 ochiuri din lantul crosetat la sfarsitul primului rand pe partea fata, dupa care in fiecare rand ce urmeaza se ridica pe andrea 4 ochiuri si 2×2 ochiuri = 33 ochiuri dupa 8 randuri tricotate.
Dupa care, se vor adauga dinspre partea stanga in fiecare al 2-lea rand 4×1 ochi (inainte de ochiul de margine) pe partea fata a lucrarii.
Dupa 4 cm, pentru rascroiala manecilor, se incheie dinspre partea dreapta 4 ochiuri, dupa care in fiecare al 2-lea rand 4 x1 ochi = 29 ochiuri.
Dupa 7 cm, pentru rascroiala gatului, se scade dinspre partea stanga 1 ochi, dupa care in fiecare al 2-lea rand 8 x1 ochi, in fiecare al 4-lea rand 4 x 1 ochi, tricotand ochiul de margine impreuna fata cu ochiul anterior = 16 ochiuri.
Dupa 16 cm de la primul rand, pentru linia umarului, se incheie dinspre partea stanga 6 ochiuri, dupa care in fiecare al 2-lea rand 2 x 5 ochiuri.

Partea dreapta fata: Se va tricota simetric cu cea stanga. Se vor ridica pe andrea ochiuri pentru rotunjire si se vor realiza adaugarile de ochiuri la sfarsitul randului pe partea dos a lucrarii.
Pentru fiecare scadere de ochiuri pentru rascroiala gatului se ia pe o andrea ajutatoare ochiul de margine, urmatorul ochi se tricoteaza fata si se trece peste ochiul de pe andreaua ajutatoare.
Maneca: Se croseteaza un lant cu ochiuri deschise format din 45 ochiuri. Se ridica pe andrea 44 ochiuri de pe partea dos a lantului si se tricoteaza 1 rand dos (partea dos), dupa care se continua cu punct jerseu.
In fiecare al 8-lea rand se adauga din ambele parti 3 x 1 ochi, in fiecare al 6-lea rand 3 x 1 ochi = 56 ochiuri.
Dupa 13 cm de la primul rand, se incheie din ambele parti cate 4 ochiuri, in fiecare al 2-lea rand 10 x 1 ochi, dupa care se vor incheia toate ochiurile ramase (28 ochiuri). Lungimea manecii este de 19 cm.
schema bolero pentru degetica-senpolia
Finisarea: De pe marginea manecilor se destrama lantul cu ochiuri deschise, obtinem ochiuri deschise (44 ochiuri) care se monteaza pe andrea si se tricoteaza 6 cm punct semielastic (1 ochi fata, 1 ochi dos) dupa care se va tricota marginuta zimtata.
Se cos celelalte detalii ale hainei.
Se destrama lanturile de pe partea spate si partile din fata. Ochiurile deschise se vor monta pe andrele circulare. Incepand de la partea dreapta fata se va tricota punct semielatic pe 33 ochiuri de pe marginea rotunjita, dupa care se vor ridica si se vor tricota celelalte 40 ochiuri ramase pana la rascroiala gatului de pe partea spate.

Se ridica si se tricoteaza 27 ochiuri de pe spate, 40 ochiuri de pe partea stanga fata, 33 ochiuri de pe marginea rotunjita si 75 ochiuri de pe marginea de jos a partii spate = 248 ochiuri. Se tricoteaza punct semielastic circular. In al 3-lea rand circular se va realiza o cheotoare la distanta de 3 cm de la marginea partii stangi fata: 1 jeteu inaintea ochiului dos, urmatoarele 2 ochiuri se tricoteaza impreuna fata. In urmatorul rand circular jeteul se va tricota fata.
In total se vor trciota 6 randuri punct semielastic, dupa care se va realiza marginuta zimtata. Se coase nasturele.